Aceasta povestire este de anul trecut si trebuia sa fie intre paginile 317-318 fiindca acolo s-au intimplat cronologic aceste lucruri. Dar deoarece abia acuma am transcris aceasta povestire de pe caiet nu o pot introduce acolo fiindca asa-i regula. Aceste foi din carte sint identic in ordinea in care le-am dat la preotii de la Mitropolie. Nu pot adauga nimic si nici scoate nimic din ce am dat la preoti. Oricum nu conteaza ca nu-i pasa nimanui de asta dar asa s-a nimerit sa fie ca sa se introduca acest capitol aici.
24 Iulie 2005. Excursia a inceput rau si continua si mai rau. Sint alergic la masini si la oameni cu bani. Mi-am pierdut total orice credinta in Dumnezeu. Nu mai cred ca va fi cutremur. De ce ? Pai sa va povestesc…
Am luat trenul spre munti cam spre seara caci mi-a fost lene sa ma scol de dimineata. Pe tren am intrat in vorba c-un om si am tot povestit fiecare de ale lui. El era om cu bani , genul meseriasului priceput si muncitor cu vreo 20 milioane salar. Eu am inceput sa ma pling ca uite am facut facultate si am ajuns un sarantoc . Era teribil de mare diferenta materiala intre noi si m-a facut sa ma simt ingrozitor de inferior , de parca as fi fost ultimul gunoi , un incredibil handicapat mintal , mai ales ca i-am povestit si de cartea mea , si ca vorbesc cu Dumnezeu. M-am simtit ingrozitor de ridicol . Eu ma duceam in munti sa dorm prin boscheti iar el se ducea acasa la familie cu o geanta plina cu cadouri. Si fiind in prezenta acestui om mi-am pierdut efectiv credinta ca Dumnezeu ar fi real din cauza ca m-am molipsit de modul lui de gindire materialist. N-am bani sint un ratat ! Si imi era rusine de ceea ce eram.
Am ajuns noaptea la Piatra Neamt. Acolo tocmai plouase era ud totul si plin de balti. Fiind noapte se presupunea ca ar trebui sa dorm undeva. Unde sa te pui jos sa dormi cind totul este ud leoarca ? M-am dus totusi catre un munte din apropiere de oras. M-am strecurat printre blocuri pina ce am gasit o iesire catre munte . Am inceput apoi sa pasesc orbecaind prin intuneric pe o poteca ce serpuia printre ierburi inalte si ude. M-am apropiat de marginea padurii de brad care era asa de intunecata incit imi era frica sa intru. Imi era frica asa in general de toata situatia in care ma aflam. Si ma gindeam la omu acela din tren cu care vorbisem. Ce-i pasa lui acuma ? Are nevasta , doarme acasa in pat , are o viata asigurata , in timp ce eu umblu aiurea prin paduri asa ca m-a chemat pe mine Dumnezeu. Acuma in fata intunecimii padurii sovaiam sa intru si ma gindeam ca-i o prostie toata excursia mea. Uite in ce situatie nenorocita m-a adus Dumnezeu ! Ce logica poate avea Dumnezeu sa trimita pe cineva sa se tavaleasca noaptea prin noroaiele unei paduri de munte ? Ce stupid si ce idiot sint ca am hotarit sa plec in excursia asta ! Unde vreau eu sa ma duc in munti ? Asa pe ploaie ? Oare Avraam o fi trecut si el prin asa o indoiala cu privire la hotarirea de a pleca aiurea calauzit de Voce ? Ia sa vad si eu unde o sa ma trimita Dumnezeu si la ce o sa-mi foloseasca mie excursia asta.
Orbecaind am intrat totusi in padure si am continuat sa merg pe poteca impleticindu-ma prin bezna , alunecind prin noroi si agatindu-ma de crengi sa nu cad. Dupa ce am urcat o vreme m-am suit pe un povirnis cu iarba care dadea spre oras. Istovit si obosit am pus repede plasticul jos si m-am bagat in sacu de dormit. Dar nu stateam prea comod caci drept perna imi slujea rucsacul in care ramasesera doar cartile si se pare ca evanghelia nu-i o perna prea moale. In plus povirnisul era cam abrupt si cadeam la vale , ca sa nu mai vorbesc de diversi bolovani care ma impungeau in spate.
Dedesubtul meu se gaseste orasul cu luminile lui. Priveam catre oras , catre lumea care ma daduse afara din ea. Ma simteam asa cum se poate simti un om in afara lumii plin de rautate si de invidie impotriva oricui . Toti aceia care traiau acolo jos in marea aceea de lumini , toti cei care se supuneau sistemului social aveau toate avantajele pe care si le-ar fi putut dori un om. Masini femei , casa prieteni , respectul celor din jur. In timp ce eu, insubordonatul la standardele societatii, ajunsesem acum iata intr-o bezna umeda si murdara in singuratate si deznadejde. Si imi era frig. Si frica. Nu , nu frica de intuneric , ci o frica mult mai mare , frica unei vieti neimplinite.
M-am chinuit toata noaptea fara sa reusesc sa dorm . Se auzea de undeva din oras harmalaia si muzica unei petreceri. Probabil o nunta. Eram groaznic de invidios pe viata acelor oameni. Voiam si eu asa o viata plina de bucurie , sa merg si eu la petreceri, nu sa stau ghemuit aici in sacul asta de dormit.
Dincolo de “chemarea lui Dumnezeu” mai exista si alte ratiuni ale plecarii mele in munti . Daca plec, las pe un prieten acasa in locul meu si o sa se ocupe el de plata tuturor datoriilor casei. Prin urmare ideea de a sta 40 zile in munti fara mincare este o idee excelenta ducind la o economie de bani si la posibilitatea de a plati intretinerea. Ca sa vezi ce se ascundea in spatele marii chemari a lui Dumnezeu. Asa precum calugarii care nemaifiind in stare sa mai faca fata vietii s-au refugiat si ei pe la manastiri ca sa aiba ce minca si un acoperis sigur deasupra capului. Credinta ? Dumnezeu? Basme oameni buni ! Basme ! Dumnezeu este cu aceia cu masini de lux si cu viata fericita. Aceia au parte de toata bucuria vietii. Incit am ajuns sa ma pling acuma prin munti si eu precum Iov rasucindu-ma in sacul meu de dormit in frigul si insingurarea noptii . Unde este Dumnezeu ? Pentru ce m-a trimis aici ? Ca sa ma chinui ? Pentru ce sa traesti daca numai de necazuri si suferinta ai parte ?
Au ! M-a piscat o furnica rosie ! Am scuturat-o de pe mina si a cazut pe caiet . Si am suflat peste ea ca sa o dau deoparte de pe caiet ca sa pot scrie . Dar furnica s-a agatat cu indirjire de foaia de hirtie incit oricit am suflat eu n-am putut s-o dau deoparte. Si atuncea am strivit-o cu celalalt capat al pixului. Inca ma mai scarpin de la muscatura furnicii si meditez ca cine stie ce va fi gindind Dumnezeu despre noi , aceste furnici omenesti care nu putem pricepe de ce asa deodata ne striveste degetul sau. De acuma orice furnica rosie o vad pe patura o strivesc imediat ca sa nu mai ajunga la mine sa ma muste din nou. Ma uit la drama pe care am creat-o cum o furnica rupta in doua si strivita inca mai alearga si inca se mai zbate fara sa priceapa de ce asa deodata s-a abatut din senin asa o mare nenorocire asupra ei. Am strivit-o apoi de tot ca sa-i curm suferinta.
Dar sa revin la poveste. Eram deci pe un munte la Piatra Neamt. S-a facut in sfirsit dimineata , o dimineata tulbure si rece cu nori intunecati de ploaie. M-am sculat din culcusul meu zgribulit si regretind amarnic ca plecasem in asa o nenorocita de excursie. Iata ca devenisem de acuma boschetar. Am gasit un cires salbatic pe drumul ce cobora la vale incredibil de plin de o puzderie de cirese mici dar bune din care am mincat. Apoi am mers o gramada prin oras simtindu-ma groaznic. De mult nu m-am mai simtit asa de rau psihic. Pina acuma de bine de rau traiam acolo acasa la mine izolat de realitatea lumii , si smulgerea din acel culcus al meu ma lasa deodata descoperit si expus unei realitati de nesuportat caci vrind nevrind trebuia sa ma compar cu ceilalti.
Era Duminica in acea zi , auzeam batind clopote si tinindu-se slujbe in bisericile din oras , si-mi era asa de scirba de acele cintece incit nu voiam sa le mai aud . Pentru ca inainte imi mai inchipuiam si eu ca preotii aceia or fi crezind si ei in Dumnezeu de aia or fi cintind asa de frumos . Dar acuma cind stiu ca-i doar teatru si fatarnicie in acele slujbe apoi nici nu-mi mai vine nici sa ma mai apropii de vreo biserica si nicidecum sa intru .
Din Piatra Neamt am luat un microbuz catre Bicaz. Ma simteam bine in microbuz. Priveam pe geam cum defilau muntii prin fata mea si imi inchipuiam ca as fi si eu un om normal ca toti ceilalti , un turist care merge intr-o excursie si nu un refugiat al saraciei care alearga dupa o himera. Dar distractia cu microbuzul s-a sfirsit repede si m-am trezit din nou azvirlit in strada cu bagajele in spinare mergind cine stie unde. Teoretic voiam sa ajung la Cheile Bicazului , un loc care imi amintea de copilarie caci fusesem acolo cindva cu parintii dar in cu totul alte conditii decit acum.
Dar mi-am abatut pasii spre barajul de la Bicaz asa ca sa ma uit si sa-mi inchipui ce s-ar petrece daca s-ar rupe acel baraj, asa dupa cum am scris eu in carte. Mergeam pe marginea soselei depasit mereu de masini luxoase si ma enervam din ce in ce mai tare. Eu la virsta asta a mea ar fi trebuit sa am si eu o masina din aia de lux. Doar sint inginer nu ? Om cu facultate , cu masterat… Si toti imi spun ca este vina mea , ca eu am refuzat si femei si servici bune. Eu am refuzat ? Eu ? Nu prea-i adevarat. Eu doar am fost normal intr-o lume anormala . Sau nu mai stiu nici eu ce si cum. Pur si simplu asta-i realitatea acum . Sint un ingrozitor de mare ratat , o eroare genetica , un incapabil de-a trai in aceasta lume. Sint un om plin de ura impotriva oamenilor si impotriva mea. As vrea sa fiu terorist. Iata am ajuns la baraj. Ce bine ar prinde niste incarcaturi de explozibil acolo jos la baza barajului. Apele dezlantuite ar matura orase intregi din calea lor si toate masinile acelea de lux care m-au innebunit ore intregi pe sosea ar fi sfarimate si inghitite de ape… Acesta ar fi un atac terorist mai mare decit oricare altul in istoria terorismului caci ar avea o putere de distrugere enorma.
Dumnezeu ? Nu , asa ceva nu mai exista . Pai daca nici macar preotii nu mai cred in asa un basm atunci cum vreti sa mai cred eu ? Nu , nu mai exista. A fost doar asa o nebuneala de-a mea . Am avut noroc cu inundatiile . Dar acuma am devenit prea rau si prea catranit la suflet ca sa mai vorbesc cu Dumnezeu. Am abandonat cu totul credinta si tot ce are legatura cu aceasta. Nu-s nicidecum nici un prooroc ci doar un ratat care-si cauta o prapastie potrivita in care sa se arunce ca sa-si puna capat suferintei. M-am asezat pe marginea barajului si am mincat oleaca de sunca cu piine privind cu ura la toti ceilalti turisti care se plimbau pe acolo fara nici o grija. Nu vedeam nimic din frumusetea peisajului , ci doar simteam valuri nemasurate de ura care imi invadau sufletul , incit ajunsesem sa urasc totul pina si cerul care ma stropea cu picuri de ploaie si bubuia amenintator catre mine. M-am retras undeva sub o margine de acoperis si m-am pus oleaca jos. Linistea muntelui atit de mult povestita de scriitori… huruiau motorete si motociclete , barci cu motor faceau o harmalaie de nedescris masini , oameni peste tot , muzica proasta ce urla dintr-un bar … ce mai , era locul ideal de relaxare pentru un om cu nervii la pamint. M-am dus si eu in barul acela si-am cerut o cafea caci nu bausem azi , dar cind am auzit pretul am refuzat cafeaua caci era prea scumpa. Oi fi eu nebun dar nici n-o sa dau chiar 20 mii pe-o cafea. Si-am plecat si mai nervos gindindu-ma ca uite nici macar o cafea nu-mi mai pot permite sa beau. Ce extraordinar ar fi sa pot distruge barajul acela ! Sa pot face eu ploi enorme si cutremure ! Ce bine ar fi sa existe Dumnezeu. Dar din nefericire acesta n-ar fi de acord cu asa o distrugere. Imi imaginez cum ar fi sa stau pe-un munte cu un toiag in mina suparat si inconjurat de fulgere si de furtuni. Sa fac semn cu toiagul dinspre cer spre pamint si sa cada ploi enorme incit sa umple lacul acela. Apoi sa lovesc cu toiagul in pamint si sa se cutremure lumea din temelii incit sa se crape barajul. Pe urma sa fac semn apei cu toiagul dinspre lac spre baraj incit sa se faca un val urias care sa rupa totul si apoi puhoiul dezlantuit sa se arunce urlind asupra lumiii…
Si cine stie ce alte scenarii apocaliptice imi mai treceau prin minte in vreme ce mergeam pe soseaua spre Ceahlau coplesit de greutatea bagajelor si-a vietii mele nenorocite.
Desigur daca povestea mea cu Dumnezeu ar fi adevarata atunci cu totul si cu totul altfel ar trebui scris acest capitol. Ceva in genu : … si Oliver a fost dus de duhul in pustie ca sa fie ispitit de Diavol . Si l-a purtat Diavolul pina in fata unui baraj si acolo l-a ispitit : Uite, roaga-te la Dumnezeu sa fie cutremur si sa se darime acest baraj incit sa omoare sute de mii de oameni . Caci numai asa vei putea sa aduci oamenii catre credinta in Dumnezeu si in puterea sa. Oamenii merita sa moara , uite ce masini au si ce femei frumoase sint in aceste masini in vreme ce tu nu-ti poti permite nici macar sa bei o cafea intr-un bar. Drept e sa fie asa ? Roaga-te deci la Dumnezeu sa faca precum spui tu si el va asculta si va trimite arhanghelii sai sa loveasca cu sabiile in baraj si vor dezlantui minia lui Dumnezeu asupra lumii si vor nimici pe necredinciosi.
Dar Oliver a raspuns Diavolului : Ei , as vrea eu sa fie asa , dar cum sa nu, sa vezi tu ce-o sa ma mai asculte Dumnezeu si ce de-a boli si de-a nenorociri ar trimite asupra mea daca l-as ruga asa ceva. Asta-i Dumnezeu crestin , nu mai e ca pe vremuri cind nu prea era diferenta intre Diavol si Dumnezeu. De asta a murit Iisus ca sa se faca diferenta clara intre bine si rau ca sa se defineasca clar cum trebuie sa fie un om al lui Dumnezeu si ce sa-si doreasca acesta.
Mergeam pe strada care duce catre Ceahlau si urcam cu greu la deal transpirat tot caci era greu bagajul iar eu eram un om neobisnuit deloc cu efortul fizic. Si cum urcam eu asa trec pe linga niste tineri ce venisera si ei cu masina si se oprisera la un picnic , prajeau ceva la gratar . Si am auzit o fata zicind. Ia uitati-va la ala saracu ! Mai poti ? Mai poti ? Ia uite la el ca nici nu ma baga in seama… Si atunci am intors capu spre ei si mi-am dat seama ca vorbea cu mine. Erau doi baieti si doua fete. Ce motiv o fi avut sa se lege de mine ? Si m-a intrebat fata : Daca ma urc si eu pe rucsac poti sa ma duci si pe mine ? Si au izbucnit toti in ris. Mi-am vazut de drum inainte si mai catranit. Uite ce-si bat joc de-un drumet amarit. Nu le e destul ca au de toate mai trebuie si sa-si bata joc de altii ca sa-si etaleze si mai tare superioritatea sa se vada ce grozavi sint ei ca au masina de lux si ca sint un grup , fata de un nenorocit ce se tiriie pe jos singur si fara prieteni.
Am parasit soseaua si-am apucat sa urc undeva pe-o pajiste. Cautam un loc de popas caci simteam ca nu mai rezist , nu mai puteam merge. Am urcat eu oleaca pina ce am ajuns intr-unloc frumos intr-o poiana cu flori unde am facut un popas mai lung. Dupa ce m-am odihnit , am scos flautul si-am cintat oleaca. Am cintat balada lui Porumbescu si suna incredibil de frumos intr-un asa peisaj minunat. Si-am inceput sa ma mai linistesc sufleteste. Ma uitam catre Ceahlau si acesta fusese invaluit cu totul de un nor negru semn ca se apropia furtuna. Doar o gaura ramasese in norul acela urias si negru prin care razbatea soarele , o raza uriasa de soare care se vedea frumos cum cobora de pe munte pina in vale de parca raza aceea de lumina ar fi fost asa o poteca catre ceruri , caci acolo sus in munte se vedea o ceata stralucitoare . Era ca si cum Dumnezeu mi-ar fi intins un drum de raze de soare pe care sa pasesc si sa ma urc acolo sus pe munte unde se deschidea o poarta stralucitoare in intunericul norului si odata ajuns acolo unde fara indoiala ca ma astepta Dumnezeu in acei nori stralucitori inconjurat de ingeri . Atit de fantastic era peisajul acela cu muntele si cu norul intunecat ce ascundea inauntrul sau asa o stralucire incit am gindit ca pe buna dreptate au avut oamenii sa lege divinitatea de munti. Asemenea peisaje trebuie sa fi inspirat povestile zeilor olimpieni ce locuiau in Olimp. Si poate ca asa i s-o fi aratat si lui Moise muntele Sinai de l-o fi indemnat inima sa urce pina acolo sa vada pe Dumnezeu.
Apoi am continuat sa urc si-am tot urcat pina cind am ajuns pe virfu muntelui , un munte mic cu putini copaci , mai mult cu iarba. Acolo mi-am facut culcusul de noapte. Venea o furtuna mare si se apropiau nori negri . M-am bagat repede sub plastic , si a inceput sa ploua da nu prea tare. Ceea ce ma speriau insa erau tunetele si fulgerele . Desigur stiam ca n-am de ce sa ma tem ca nu-i decit sfintu Ilie care trece cu carul de foc prin cer si de aia se aude asa. Saracu sfintu Ilie se vede ca drumu e tare accidentat pe acolo prin cer … numai ca problema era ca eram chiar pe virfu muntelui chiar sub nor si ma temeam sa nu ma calce cu rotile pe fata… Adica sa nu ma trazneasca fulgerul ca aveam o gramada de metale la mine. Dar a avut grija Dumnezeu si nu m-a lovit fulgerul , ba inca fiind atit de istovit si obosit am adormit asa in mijlocul furtunii ignorind strafulgerarile de lumina si bubuielile din jurul meu.
M-am trezit asa deodata si-am scos capul afara din sacul de dormit. Era inca noapte. Ploaia contenise . Se lasase o ceata deasa peste munte . Luna stralucea deasupra raspindea o lumina stranie incit ceata capatase parca o lumina proprie ce venea dinauntrul ei. Fisii de ceata luminoasa se infasurau si se miscau pe deasupra peisajului din jurul meu. Brazi fantomatici se desluseau vag prin imaginile cetii. Iarba era acoperita cu picaturi de apa ce luceau ca niste margaritare palide in lumina selenara. Era asa de straniu peisajul acela de parca ma gaseam pe alta planeta. Fara indoiala ca prin asemenea peisaje or fi avut sfintii viziunile lor extraordinare cu ingeri si duhuri de lumina. Cred si eu daca stai treaz o noapte intreaga prin asemenea peisaje tot felul de plasmuiri ti se pot arata. Mai ales ca pe vremurile acelea nu erau saci de dormit asa cum am eu acuma , si daca eu acuma in sac de dormit tremur de frig in halu asta, apoi imi inchipui ce frig trebuie sa fi indurat sfintii aia prin pustietatile lor. Am stat si eu o vreme uitindu-ma in jur infiorat de frig si de frica caci mult prea straniu mi se parea totul in jur , cautind sa deslusesc si eu ceva prin intruchiparile schimbatoare ale suvoaielor de ceata luminoasa ce curgeau peste munte, daca nu cumva se vede ceva vreun inger sau altceva. Si m-am gindit ca poate ar trebui sa stau in genunchi sa ma rog precum sfintii de alta data , daca vreau sa vad si eu ceva iar nu tolanit pe spate si infofolit in plastic si patura si sac de dormit. Dar pina la urma m-a biruit frigul si am bagat inapoi capul in sacul de dormit si am tras fermoarul deasupra . Dar nu am mai reusit sa mai adorm si m-am chinuit asa in frigul acela pina la ziua.
26 Iulie 2005 Dimineata. M-am trezit imbufnat si suparat dupa o noapte de frig si chinuiala , dorindu-mi sa fiu acasa. Privesc in jur la minunatul peisaj alpin scaldat in razele rosietice ale rasaritului de soare si ma intreb oare ce caut eu aici ? Frumusetea nu tine de cald. Nu-mi era oare mie bine acasa in patutul meu moale si cald ? Zgribulit si amortit de frig incerc sa stau in picioare ca sa ma pun in calea primelor raze de soare ca sa ma incalzesc putin. Imi prepar apoi cafeaua de dimineata in genul ca presar pe podul palmei praful unui plic de ness si oleaca de zahar , le amestec cu un pai , inghit amestecul si pe urma adaug si apa. Asta e turismul , n-am pahar , n-am ibric , si nici foc. Totul in jurul meu e ud incit n-ai nici macar unde sa stai jos. Mincare ? Mi-e sila de mincare. Oricum parca voiam sa postesc nu ? 40 zile inca…
Alaturi de mine se afla Ceahlaul dar sincer sa fiu nu ma grabesc deloc sa ma sui pe el. De ce ? Lasa ca-i bine si aici pe muntele asta mic si fara nici un nume. Aicea macar sint singur si nu ma deranjeaza nimeni. Acolo sus pe Ceahlau este politie si garduri , nu ai voie sa te abati de la poteca caci primesti amenda , si daca vrei sa dormi noaptea afara ai voie numai intr-un tarc imprejmuit cu garduri unde se pun corturile . Eu nu mai suport comparatia nici cu aceia din corturi caci pina si aceia o duc mult mai bine ca mine. Pentru ca aceia nu sint singuri. Si alaturi de grupuri de oameni , alaturi de oameni care au prieteni eu m-as simti si mai insingurat decit aici. Macar aicea unde ma aflu sint ferit de orice comparatii. Este si aici munte , ce daca nu-i celebru precum Ceahlaul ? Constat insa ca desi m-am urcat pe munte , totusi nu m-am inaltat deloc spiritual ci dimpotriva m-am catranit la suflet si m-am indepartat de Dumnezeu. Vreau cafea , vreau cartofi prajiti , vreau o gramada de chestii pe care le aveam inainte de a pleca la munte si pe care acum nu le mai am. Ba este prea frig noaptea incit nu poti dormi , ba este prea cald la soare ziua incit te arde , iar la umbra te ataca un roi de muste care nu te lasa nici o clipa sa stai linistit. Foarte bun costumul asta de sfint , te apara de frig si de muste iar gluga te apara si de soare. De fapt marele meu costum de sfint nu-i altceva decit o patura la care am cusut un nasture in asa fel incit formeaza o pelerina si-o gluga.
Am stat eu asa o vreme mutindu-ma de ici colo de la soare la umbra si de la umbra la soare. Ma gindeam ca n-are nici un rost sa mai merg nicaieri . E frumos aici , in alta parte e la fel. Voi gasi aceeeasi pajiste inflorita , aceiasi brazi , aceiasi munti…deci tot concediul meu voi sta lungit pe o patura aici aparindu-ma de muste. Ce sa zic , mare scofala sa mergi la munte !
Totusi cu chiu cu vai m-am hotarit in cele din urma din cauza plictiselii am hotarit sa mai merg oleaca spre Ceahlaul acela , mai mult fiind atras de perspectiva vreunei beri prin vreo circiuma decit de dorul de aventuri si de peisaje frumoase. Cu greu ma cobor de pe munte si incep sa merg pe strada. Din nefericire nu mai erau magazine deloc , doar restaurante din alea de lux unde daca bei o bere o inghiti cu noduri de scumpa ce e.
Ajuns la poalele Ceahlaului nu mica imi e mirarea sa ma pomenesc in fata unei pancarte mari pe care scria 70 mii intrarea in rezervatie. Ia te uita mai in ce hal a ajuns lumea ! Capitalism nu gluma ! Au pus taxa de intrare pe Ceahlau ! Pai da oare ce s-ar fi facut Moise daca era taxa de intrare pe muntele Sinai ? Dezastru oamenii astia ! Scot bani si din piatra seaca ! O sa ajunga sa puna taxa pina si pe aerul pe care il respiri ! Scria ca este reducere pentru elevi si pensionari. Dar eu nu sint nici elev si nici pensionar. Nici macar somer nu sint. Insa nici adult nu ma puteam numi caci un adult are bani, caci munceste nu alearga fleaura prin munti dupa cai verzi pe pereti. Deci am tras concluzia ca deoarece eu nu ma pot incadra in niciuna din categoriile sociale inscrise pe pancarta atunci eu nu trebuie sa platesc nimic. Asa ca am schimbat drumul apucind direct prin padure si nu pe drumul oficial , ignorind avertismentul cu amenda intre 1 si 15 milioane. Desigur a merge pe Ceahlau prin padure este iarasi interzis si deci inca o incalcare de regulament. Pe muntele asta ai voie sa mergi numai pe traseu marcat . Ultima data cind am fost pe Ceahlau era sa primesc amenda si-am scapat doar milogindu-ma la politaiul alpin ca nu-mi mai ramin bani de tren , de-am zis ca-n veci si pururi nu mai calc pe muntele asta. Pai omu merge la munte sa caute si el libertate , sa se rupa pentru o clipa de grijile vietii si cind colo in virfu muntelui te pomenesti cu garduri, politai , regulamente si amenzi. Ce-i drept furasem o floare de colt asa ca pe undeva au si aceia dreptate. Caci daca eu am luat una , altu lua un buchet si e pacat.
Mergind prin padure am ajuns la o cascada. Am poposit acolo si m-am dezbracat cu gindul sa fac un dus sub apa cascadei. Dar cum am bagat piciorul in apa l-am scos imediat de parca m-ar fi ars. Era extrem de rece. Mai mult de 5 secunde nu puteai tine piciorul in apa caci frigul se transforma in durere. M-am clatit si eu cum am putut. Si in vreme ce luam cu palmele apa din cscada si imi turnam pe cap mi-a venit sa rid de ideea ca uite Iisus a fost botezat de Ioan , eu acu ma botez singur intr-o noua religie inventata de mine . Teoretic religia mea ar fi crestinismul simplu ala de pe vremuri cind nu erau secte si brambureli. Neortodox si necatolic si ne nimic. Dar practic eu inca nu ma pot numi crestin caci dupa parerea mea crestin inseamna ceva extraordinar ce eu nu am inca puterea sa fiu. Apoi mi-am luat iarasi bagajele grele in spinare si am plecat mai departe prin padure in cautarea lui Dumnezeu .
Spre mirarea mea am dat peste nenumarate cascade . Pe ghidurile turistice doar o singura cascada este marcata pe harta dar iata ca daca mergi in afara traseelor decoperi lucruri nebanuite , zeci de cascade ascunde muntele acela , si inca destul de mari. Alaturi de fiecare cascada se gasea cite o poienita minunata . Erau atit de frumoase cascadele acelea si locurile din jur incit parca deodata m-am trezit la viata . S-a spalat gunoiul din suflet , uitasem de orice mizerii sociale si ma prefacusem din nou in copil alergind bucuros de la o cascada la alta . Era un aer asa de proaspat si rece , si asa un miros frumos de brad si de apa proaspata. Asa o prospetime era in aer incit imi patrundea parca in pina in suflet. Erau asa de cristaline apele acelea albastre si inspumate incit aveam senzatia ca am ajuns undeva pe tarimul basmelor . Ma asteptam parca dintr-o clipa in alta sa apara de pe undeva unicorni , elfi , pitici sau zine din povesti (cu toate ca zinele cam nu prea au ce cauta in povestea unui calugar , ca-l enerveaza). Dar intr-adevar imi aminteam parca imaginile de prin filme si parca intrasem in lumea aceea minunata din “Lord of the rings” Vedeam elfii calatorind pe cararile muntelui invesmintati in mantiile lor verzi si elegante cu arcurile pe umeri , pe alocuri se zarea trecind Vrajitorul Alb ginditor meditind parca la soarta lumii , hobitii si piticii se jucau alergind de colo colo cautind ciuperci sau cine stie ce alte comori printre pietrele imprastiate pe albia riului , unicornii albi cu coame stralucitoare precum aurul se scaldau in suvoaiele muntelui imprastiind in jurul lor stelute stralucitoare , ba chiar si zina padurii intunecate se zarea uneori la poalele vreunei cascade cautind sa desluseasca viitorul oglindit in ape. Eu insumi eram un personaj de poveste invesmintat cu mantia mea colorata in patratele galbene si portocalii. Eram probabil bufonul padurii. Am alergat multa vreme prin locurile acelea sarind din piatra in piatra iscodind lacom dupa alte peisaje si privelisti minunate, imaginatia impletindu-se cu realitatea in mintea mea si traind astfel pentru citeva clipe parca intr-o alta lume .
(Amar mi-e sufletul acuma cind transcriu aceste lucruri din caiet pe calculator caci peste citeva zile urmeaza sa merg la spitalul de nebuni sa mi se prescrie tratament pentru halucinatii sa-mi dea pastile ca sa-mi distruga lumea imaginatiei sa-mi ia puterea de-a vedea ceea ce nu exista sa ma faca normal ca ei, prizonier in realitatea lor oribila. De ce oameni vreti sa faceti asta ? Nu vi-i destul ca mi-ati furat viata prin nesimtirea voastra, acuma vreti sa-mi furati si visele ? Pentru ce ? [Pag.220])