Ciudata carte Biblia asta. Imi deschide porti ale trecutului dar intr-un mod atit de ciudat cum nici o alta carte nu o face. E o carte plictisitoare caci nu e scrisa de scriitori talentati ci e o prezentare telegrafica a unor fapte. Eu citesc oleaca si dupa aia ma plictisesc si ma bag in pat. Si atunci mi se deschid ochii imaginatiei si vad . Personajele prind suflet in mintea mea si atunci traiesc atunci si acolo.
Am stat cu Avraam in fata cortului sau si priveam amurgul cu nori rosietici . Si era asa o pace si liniste in lumea aceea. Vedeam cum se intorc turmele de la pascut si cum alearga oamenii cu diferite treburi. Si ma gindeam ce oameni ciudati care nu au o casa a lor si nici un pamint al lor decit aceste turme si aceste corturi. Cum traiesc astia asa pe unde apuca ? Azi aici miine dincolo . Si totusi era liniste in seara aceea si parca viata aceea imi dadea un sentiment de siguranta. De parca eu as fi fost Avraam si aveam bani destui si nu trebuia sa mucesc ci stateam toata ziua si ma plictiseam in fata cortului meu.
Si s-a lasat apoi noaptea peste tabara. Era intuneric , nu era nici un bec. Undeva ardea un foc si oameni gateau mincare . Apoi ne-am adunat cu totii la masa in lumina palida a unor faclii. Oamenii rideau discutau de treburile zilei ce trecuse iar un copil ce se afla la masa ridea si el pe acolo . Si atunci nevasta lui Avraam a spus sa fie izgonit acel copil impreuna cu mama lui dintre ei. Iar mama si copilul au fost dati afara din tabara fara nimic la ei si trimisi sa moara in pustie. Si au plecat cei doi mama si copilul cel mic. Imi era frica , toata siguranta vietii de dinainte disparuse brusc si imi era frica. Avraam cu averea lui ramasese in urma si acum nu mai era nimic , nici un ban nici o bucata de mincare , nimic decit hainele de pe acei oameni si un burduf cu apa. Si au ratacit acestia multa vreme in pustiul Beer Seba. Eu mergeam alaturi de ei dar fara sa-i pot ajuta cu nimic. Si simteam o furie neputiincioasa impotriva lui Avraam caci acela ramasese in siguranta si plictiseala vietii sale tihnite iar acestia mergeau cu spaima in cautarea mortii lor. Cu ce drept poate sa aiba cineva totul si altul nimic ? De ce Dumnezeu i-a dat de toate lui Avraam porcul iar acestora doi nu le-a dat nimic ? Uite copilul abia mai poate merge si se agata de maica-sa care nici ea nu mai poate de oboseala. Si stau asa in mijlocul pustiei tinindu-se de mina speriati. Singuri fara de nici un ajutor si la mare departare de orice asezare omeneasca. Orbecaind noaptea prin bezna iar ziua toropiti de soarele ce arde . Si le este sete. Nu mai au apa. Copilul cere apa iar mama ii spune ca vor gasi in curind undeva apa , ca trebuie sa mai mearga inainte. Copilul nu mai poate merge, a cazut si nu se mai poate ridica. Si nici mama nu mai are putere sa-l mai ridice. A cazut si ea in genunchi alaturi de el. Se uita in jur . Nimic. Doar pietre incinse de soare si praf uscat. In fata ei copilul horcaie si delireaza cerind apa . Buzele ii sint crapate si chipul zbircit si pamintiu. E ceasul din urma. Femeia ar vrea sa plinga dar nici lacrimi nu mai are . Nu poate suporta privelistea din fata ei nu poate vedea copilul ei murind in bratele sale. Si il pune intr-un tufis si fuge de acolo sa nu vada sfirsitul. Cade si ea la citiva pasi mai incolo. Si o doare cumplit sufletul. Cumplit cumplit de tot la limita puterii umane de durere. Si simt eu insumi aceasta durere . Si miinile ei se inclesteaza de pietrele din jur si se zbate muscind tarina. Si simt ceva ce nu stiu cum sa spun in cuvinte ceva ca un fel de cutremur al sufletului si a intregii dureri . Este strigatul acela suprem catre Dumnezeu. Si in nebunia ce se dezlantuise in mintea ei femeia vede un izvor si vede unde este si cum sa ajunga la acel izvor. Si atunci capata puteri se ridica de jos se duce si isi ia copilul si fuge cu dinsul catre locul unde vazuse in mintea sa izvorul. Si a gasit apa acolo si a trait ea si copilul ei.
Iar eu am ramas singur in pustiul acela. S-a dus si durerea s-a dus si frica s-a lasat liniste in sufletul meu. M-am asezat pe-o piatra si ma gindeam la toata intimplarea ce traisem. Asa deci se dezlantuie puterea. Acel cutremur al sufletului. O oscilatie a durerii ,dar nu periodica ci ca si cum s-ar forma un cod. Asa se cheama puterea lui Dumnezeu. Oare se poate repeta asa ceva in mod constient ? Am trait si eu ceva parca asemanator in viata mea proprie dar nu eram un observator din afara ca acum si de aia nu mi-am dat seama ce a fost. Nu cred ca se poate face asa ceva la comanda caci nu poti trai asa o durere de mare in mod voit. Oare asta facea Iiisus si toti ceilalti prooroci ? Puteau genera in mod constient si la comanda lor chestia aia ? Asa se fac oare miracolele ?
Apoi mi s-a facut rusine de atitudinea mea inginereasca in care analizam sufletul omului rational asa cum un savant ar diseca o broasca curios sa vada din ce-i alcatuita. De atita curiozitate am uitat cu totul de moralitate si am uitat ca inainte de toate sint om si oameni au fost aceia alaturi de care traisem toate aceste intimplari.
Copilul din povestea de mai sus era copilul lui Avraam pe care il avusese cu o roaba egipteanca , si ca nu cumva sa ii mosteneasca acela averea l-a izgonit. Caci avea alt fiu legitim caruia voia sa-i lase totul. Si pentru o simpla socoteala contabila de evreu i-a trimis pe aceia in pustie fara nimic. Iata ce fel de om sfint care trimite asa in plin desert o mama cu copilasul ei. Si fara indoiala pe vremea cind aceia doi erau gata sa moara si se chinuiau in desert sfintul Avraam huzurea de bine in cortul sau. Dar eu ma intreb cu ce era vinovat acel copil ? Adica de ce Dumnezeu face parte unuia si pe altul il da deoparte ? Caci erau copii si nu aveau nici o vina nu apucasera inca sa faca nimic rau.
Si nemaiintelegind nici eu nimic din toate astea am incetat sa ma mai gindesc si stateam asa tolanit pe acea piatra in mijlocul pustiului Beer Seeba. Era cald si bine si ma gindeam ca uite tot voiam eu sa calatoresc si sa vad lumea , nu mi-as fi imaginat niciodata ca voi ajunge sa ma plimb asa prin acest desert. Ma uit curios dupa o sopirla care se pitise subt o piatra si ma privea de acolo cu ochi iscoditori. Si ma uit la plantele ghimpoase ce cresteau acolo cum nu mai vazusem nicaieri. Si ascultam cum cinta un greiere dintr-o specie foarte ciudata care scotea un sunet asa ca un… telefon? Si inciudat apuc cu mina de o stinca si trag cu putere de stinca si intreg peisajul se despica in doua cind dau deoparte plapuma de deasupra mea si alerg repede sa raspund la telefon.
- Alo mama ? Nu , nu am gasit inca servici . Dar lasa ca voi gasi in curind . Sigur ca da voi gasi servici in scurta vreme. Si ma voi angaja si voi munci ca sa ma intretin.
Ma plimb apoi prin casa . E noapte. Ma uit afara pe geam si vad in blocul de alaturi o femeie frumoasa gatind mincare la bucatarie. Apoi merge in camera de alaturi si sta la masa alaturi de copilul ei. Si simt ca ma doare sufletul. Caci voiam si eu viata aceea , voiam si eu sa am o familie si un copil si-o viata din aceea de om obisnuit. De ce eu nu am avut parte de viata aceea ? De ce ? Si ma simt de parca pustiul din Beer Seeba s-ar fi intins pina in casa la mine si in sufletul meu , numai ca de data aceasta eu eram acela care fusese izgonit dintre oameni. Si imi este frica.
pag1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17
18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30 31 32 33 34