Dupa ce am stat multa vreme intr-o singuratate aproape absoluta ascutindu-mi la maxim perceptia pentru a sesiza cele mai fine fluctuatii ale sufletului si m-am sensibilizat cit de mult am putut pentru a putea auzi vocea lui Dumnezeu devenisem asa precum o floare crescuta sub un clopot de sticla pentru care cele mai mici vibratii ale aerului insemnau o furtuna.
Si a venit mama citeva zile in vizita pe la mine iar la mama a venit in vizita o matusa si au inceput amindoua sa strige la mine ca sint nebun ca aud vocea lui Dumnezeu caci cum ar putea fi adevarat asa ceva ? Dati-va seama ! Auzi la el cica el vorbeste cu Dumnezeu si i-a zis lui o voce sa stea degeaba sa scrie. Si ca sint bolnav mintal ca nu vreau sa ma duc la servici sa cistig bani . Dar de ce ? Sintem o familie relativ bogata. Desi banii ce-i am sint putini totusi mie imi sint destui ca sa traiesc . Fara indoiala ca sint la limita existentei , dar pentru a discuta cu Dumnezeu nici nu trebuie sa ai mai mult.
Oricum prezenta oamenilor acestia autoritari in jurul meu are un efect devastator asupra edificiului inca subred al filosofiilor mele religioase. Pur si simplu Dumnezeu dispare din mine fugarit de nebunia coplesitoare ce o revarsa acei oameni. Fiecare striga mare si tare ca el are dreptate si ca eu sint nebun fara a se uita la ei insisi. Matusa striga ca eu am parul lung si ca trebuiesc tuns. Dar nu se uita la ea insasi ca este bolnava de cancer si nu se uita la baticul pe care si-l pusese pe fata ca sa se protejeze de gripa ce-o avea mama. Nici nu-si dadea seama ca este mai anormala decit mine asa cu baticul acela peste fata ca o intruchipare a fricii si spaimei de boala. Si mama se plingea mereu ca i-e rau si ca face palpitatii la inima de la cite aspirine bause. Iata ca mie nu mi-e frica de nici o boala , si nu cred ca datorita virstei ci pur si simplu datorita convingerii ce am in minte ca atita vreme cit Dumnezeu este cu mine si vorbesc cu el atunci nici o boala nu se poate apropia de mine. Caci pur si simplu daca am vreo problema oarecare , vreo durere undeva sau orice , pur si simplu ii zic lui Dumnezeu : “Auzi , Doamne , vezi ca ma doare nu stiu ce , ia rezolva durerea aia” Si dispare aproape imediat. E foarte fain sa ai asa un doctor personal si atotputernic. Da dar ca sa poti auzi aceasta voce a lui Dumnezeu si ca sa poti vorbi cu el trebuie sa implinesti niste conditii simple. Trebuie sa fii singur si sa ai timp sa iti asculti mintea si adincurile mintii. Adica eu nu am servici si stau in pat cam 20 ore pe zi si gindesc , vreo 2 ore mai scriu. De luni intregi nici macar nu am dechis televizorul si nici macar vreun aparat de radio. Saptamini in sir nu vorbesc cu nimeni. Dar nu ma plictisesc nicidecum caci in mintea mea s-a deschis un televizor catre o lume a imaginatiei mele o lume incredibil de vasta pe care ma simt atras s-o cercetez si sa o inteleg. Si de asta ideea de a merge la un servici mi se pare respingatoare si oribila. E cea mai mare prostie sa mergi la un servici. Adica sa arunci la gunoi toata intelegerea lumii pentru un pumn de bani ? Cu atit mai mare prostie cu cit am totusi din ce trai . Si daca am din ce-mi asigura traiul atunci de ce mi-ar trebui mai mult ? Din lacomie…
Fara indoiala ca pentru omul obisnuit este necesar sa se duca la servici. Dar nimeni nu vrea sa admita in ruptul capului ca eu chiar as vorbi cu Dumnezeu. Si de ce sa nu recunosc nici eu insumi nu admit asa ceva. Dar sint curios sa cercetez si sa inteleg.
Dar de cum a intrat mama pe usa , Dumnezeu a iesit din mintea mea. Nu mai pot gindi nimic nu mai pot pricepe nimic nu mai pot scrie nimic . Gata , nu mai exista Dumnezeu ci o gramada de trebusoare inutile si o multime de observatii educative. Si o stare de nemultumire continua. Eu nu pot trai intre oameni. Nu suport autoritatea.
De data asta cred ca am innebunit de tot. Judecata rationala mi-a ramas intacta incit sa pot intelege exact ce mi se intimpla , dar cu toate astea imi dau seama ca sint pur si simplu nebun si asta dupa propriul meu diagnostic nu dupa al vreunui doctor.
Scena aceea de film vizionata in minte in care Iisus imi cerea sa-l ajut a fost desigur imaginatie de scriitor. E greu de povestit in cuvinte intensitatea acelei imaginatii . A fost ceva de-o putere incredibila. In afara de faptul ca imi dadusera lacrimile dupa aceasta imaginatie m-am trezit ca am hainele ude de transpiratie. Dar nu doar umede ci efectiv ude de parca as fi turnat un pahar de apa pe ele. Pur si simplu a fost o autohipnoza puternica prin care eu insumi mi-am schimbat mintea intr-un asa fel incit am innebunit. Dar judecata mi-a ramas intacta.
Exact precum in filmele cu monstri in care Alien isi paralizeaza victima pentru implanta in omul viu un pui de-al sau. Si grozavia este ca omul e viu si doar paralizat si stie ca inauntrul sau creste un pui de monstru care pur si simplu il va maninca de viu si il va sfirteca cind va iesi din el. Asa ma simt eu acum. Ca si cum as avea un Alien in mine.
Lui Dumnezeu nu-i pasa de oameni ci de omenire. Nu-l intereseaza de viata mea nu-l intereseaza ca as fi vrut si eu sa fiu fericit si sa ma bucur de aceasta viata. Pe Dumnezeu il intereseaza doar scopurile lui inalte de evolutie a umanitatii. Si atunci cind interesul lumii e in joc , atunci viata unui singur om nu mai are nici o importanta. Sacrificiul unui om e o pierdere acceptabila. Dar pentru mine nu-i acceptabil. Caci eu nu mai am alta viata decit aceasta. Din punctul meu de vedere Dumnezeul din mine e un monstru care ma va chinui si imi va distruge viata si atunci cind va iesi in lume din mine ma va sfirteca pentru scopurile sale nobile. Toti sfintii si apostolii in frunte cu Iisus au avut parte de-o viata chinuita lipsita de placerile vietii si terminata cumplit. Au fost chinuiti de Dumnezeul din ei si apoi sfirtecati.
Ratiunea imi spune concret ca aproape totul din ce am scris si am gindit pina acum a fost imaginatie. Si ca e o prostie sa te duci pe un munte sa mori de foame datorita acestei imaginatii. Caci eu cred ca asta e moarte curata . Citind si auzind despre vietile sfintilor si judecind rational iti dai seama ca toti au fost doar niste nebuni care si-au irosit prosteste viata alergind dupa iluzii din imaginatia lor. Da dar aceia erau nebuni complet aceia chiar credeau in viata de dupa moarte. Adica erau bucurosi cind mergeau catre moarte. Erau inconstienti , nu mai judecau rational . Erau nebuni.
Dar eu nu sint nebun. Eu sint constient . Sint constient de ce mi se intimpla. Sint constient ca voi merge inainte pe drumul acesta absurd. Voi merge inainte. Nu am alta alegere. N-as mai putea acum sa ma intorc din drum. Daca eu acuma m-as lasa de toata prostia asta si m-as dezminti de tot ce am scris aici si as arunca aceste foi la gunoi si m-as duce sa ma angajez la un servici atunci stiu ca totul s-ar intoarce impotriva mea. Prin puterea subconstientului as avea ghinion dupa ghinion si nenorocire dupa nenorocire. As ajunge precum Iuda sa ma spinzur avind alaturi punguta cu bani. Atunci cind Dumnezeu iti cere ceva nu-i bine sa-l refuzi nici macar atunci cind esti absolut sigur ca a fost doar imaginatie de scriitor. Scriind aceasta carte m-am prins singur intr-o capcana. Trebuie sa fac nebunia cu 40 zile fara mincare.
Scopul lui Dumnezeu si al religiei este de a face posibila existenta constiintei. Omul nu poate accepta moartea sub nici un chip. De asta si-a confectionat o iluzie cu care sa poata trai linistit. Toti acesti sfinti si martiri au avut drept scop crearea si intarirea acestei iluzii. Acesta e rostul religiei sa inlature din sufletul omului spaima de moarte.
pag1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30 31 32 33 34